La începutul verii acesteia, aproape imediat după ce s-a terminat sesiunea, am plecat pentru o săptămână într-un proiect care nu semăna cu nimic din ce mai făcusem până atunci. M-am înscris încă din primăvară cu colega mea Ștefania să ajutăm la restaurarea de urgență a acoperișului bisericii Sfinții Împărați din Griești, Județul Iași. Când am luat decizia asta, doar îmi doream să încerc ceva nou, eram proaspăt reîntoarsă în România și căutam orice ocazie să nu las vara asta să devină una de stat degeaba.
Nu știam în primul rând cât de solicitantă va fi sesiunea și cât de plăcut va fi să fac muncă fizică în aer liber după. Nu am știut nici cât de mult o să-mi placă la ambulanță sau cât de prietenoși și deschiși vor fi colegii. Mi-am propus să filmez diverse cadre de-a lungul taberei, dacă o pot numi așa, și trebuie să recunosc că pe majoritatea le-am făcut în ultima zi, când am realizat că nu prea îmi scosesem telefonul din geantă și că vreau să surprind cât de mult pot înainte să plec, deoarece simțeam deja cum dorul își face loc în mintea mea.
Cât timp lucram, când le povesteam prietenilor experiența mea dar și când editam (mult prea târziu) clipul ăsta, am și meditat puțin asupra muncii la acoperiș. Așadar aici sunt niște cvasi-aforisme despre asta:
m-a preocupat actul de a trata Sacrul, spațiul sacru al bisericii, obiectul sacru al crucii etc., ca materie. Să măsori, tai, freci, vopsești ceva ce, pentru publicul țintă este sfânt, sau cel puțin o extensie/ manifestare a Sfântului. Este un sentiment cu adevărat interesant, și nu interesantul ăla pe care îl spui când nu ai nimic de spus ci acela sincer, când pur și simplu nu îți poți explica ce te atrage la un lucru.
în același ton, mi-a plăcut ideea de a pune mâna pe patrimoniu. Nu sunt preocupată în mod special de acest domeniu de activitate, având înclinații mai degrabă teoretice, dar am găsit ceva foarte valoros în a face o schimbare reală, concretă și imediată în viața unei comunități pentru care bunăstarea bisericii este o prioritate. După trei săptămâni de holbat la power-pointuri la BCU, să vezi cum, cu mica ta contribuție, refaceți structura unui acoperiș este clar satisfăcător.
în ultimul rând, efemeritatea procesului; ce făceam noi era de fapt o intervenție de urgență, menită să păstreze monumentul în siguranță până la găsirea fondurilor necesare unei reconstrucții mai serioase. Așadar, știam de la început că ce facem nu este în niciun fel etern (nu doar pentru că lucram în lemn). Și totuși, asta nu ne-a făcut mai puțin motivați să dăm ce avem noi mai bun.
Aveam deja ideile astea în minte când m-am întors acasă și am sperat că, lăsându-le să se ‘coacă’ voi reuși să leg un articol mai complex și nuanțat. Nu am reușit să mi le explic mai în detaliu până acum, așa că o să le prezerv în forma asta modestă.
În mod clar, recomand participarea la Ambulanță, nu doar dacă ești în căutarea unei dileme filosofice.
-Sânziana
